instructiuni 2

2)INSTRUCŢIUNEA DE ATRIBUIRE
 are următoarea sintaxă: var:= expresie
unde: var reprezintă numele variabilei căreia i se va atribui valoarea dată de expresie;
 principiul de execuţie:
• se evaluează expresia;
• se dă variabilei var valoarea găsită;
 REGULĂ: 'var' şi 'expresie' trebuie să aibă acelaşi tip deoarece în caz contrar se semnalează eroare, cu excepţia a patru situaţii, enumerate în cele ce urmează:
{notăm te tipul expresie şi tv tipul variabilei}
• te = INTEGER şi tv = REAL  se converteşte te, valoarea întreagă a expresiei, într-o valoare reală care se atribuie apoi variabilei;
• te şi tv sunt tipuri enumerare sau subdomeniu, cu acelaşi tip de bază şi valoarea expresiei aparţine tipului tv, această valoare se atribuie variabilei;
• dacă te şi tv sunt mulţimi şi unul sau ambele tipuri sunt subdomeniu ale aceluiaşi tip ordinal. În acest caz, atribuirea este permisă dacă valorile din mulţimea rezultat sunt incluse în tipul variabilei aflată în stânga operatorului de atribuire;
• referitor la tipul STRING, te şi tv nu pot fi tipuri STING diferite.

 

 3)INSTRUCŢIUNEA IF
 este o instrucţiune alternativă;
 corespunde structurii alternative DACĂ din pseudocod;
 are următoarea sintaxă:
IF expresie logică (condiţie) THEN instrucţiune;
sau
IF expresie logică (condiţie) THEN instrucţiune1;
ELSE instrucţiune 2;
 principiul de execuţie:
• se evaluează expresia logică;
• dacă aceasta are valoarea TRUE atunci se execută secvenţa prezentată în cadrul instrucţiune1 iar în caz contrar se execută secvenţa prezentată în cadrul instrucţiune2;
 atât după THEN cât şi după ELSE avem voie să introducem numai o singură instrucţiune.